Cutitarul amintirilor obscure

mmm am postat cam mult, nu mi-am dat seama poate ar trebui sa mai sterg din post...:-?

Nuuuuu;)

ok:))ma gandeam sa nu fie prea mult si sa va fie greu :-??

NU`i greu deloc....mai vreau:);

nu acum...o sa le fie greu fetelor sa citeasca daca se strange asa mult

Nu conteazaaa....mai vreau:X;

ooo nu esti numai laudaros...esti si egoist:))

Stiu..sunt plin de calitati:D

bineinteles, esti multitalentat si multifunctional cu dubla intrebuintare:))

Si mai am si garantie;))

Mda super ficul...si voi iar va "certati"...thanks geamano ca te gandesti si la noi..cu postatul.. :*

normal, cum sa nu ma gandesc la geamana mea?:X
si cealalta fata e simpatica ^_^

Chiar ma gandeam daca e om sau extraterestru sau doar prea curajoasa.Dupa sarut doar a zambit si a ramas in locul in care se afla, iar eu agitat fiind am dat sa plec insa s-a ridicat de pe scaun si a strigat dupa mine.M-am oprit in loc si am ascultat ce avea sa spuna:
- Te vei intoarce?
- Poate!
Si am zburat vijelios, gustand din raceala noptii care ma cuprindea cu fiecare avant.Ce fusese lucrul pe care tocmai l-am facut?De ce?Orice ar fi fost nu trebuie sa se repete.Nu ma pot indragosti de o muritoare.Nu trebuie sa fac aceeasi greseala care a facut-o si tata.Mi-e scris sa fiu singur tot restul vietii pentru ca fac parte din doua luni diferite si totodata din niciuna.Nu sunt acceptat si va trebui sa imi petrec eternitatea singur.Nu imi venea sa merg acasa...am ramas singur colindand strazile pusti.Vantul sufla risipind florile roz de cires in vazduh.Strazile erau luminate doar partial, iar sub un felinar apris, pe o banca se aflau doi tineri.Se lasau purtati de romantism, lucru care ma irita.As fi putut sa ii sfasai pe loc, dar imediat mi-a aparut in minte chipul lui Ayumi si m-am oprit.Mi-am dus mainile la tample si am inceput sa urlu.De ce nu ma ajuta ratiunea, de ce se repeta acest blestem?Atatea intrebari al caror raspuns intarzie cu mult sa apara.Cuprins de deznadejde si o coplesitoare durere ce ma sfasia din interior spre exterior, hotarasc sa ma inchid din nou in acea sufocanta cutie de chibrituri.Ma pun in pat, imi duc mainile sub cap si fixez tavanul cu privirea.Nu ca m-ar ajuta, dar din lipsa de ocupatie incep sa ma gandesc la diferite lucruri.Uneori cred ca gandesc prea mult.Dar nu am stare, deschid televizorul si caut ceva haine pentru a ma schimba dupa ce voi face dus.La televizor pe ‘Sakura TV’<se anunta ca au fost gasite opt persoane sfasaiate pe strada.Circumstantele sunt suspecte>.Suspecte pe dracu’.El a fost, dar opt victime intr-o singura zi?E prea mult.O face doar din placere, pentru a-si satisface nevia de sange are nevoie de o singura victima la doua zile.Ceea ce imi confirma faptul ca e vampir deplin.Deci o confruntare intre noi nu va duce decat, cu siguranta la sfarsitul meu, trebuie sa fie puternic.Dar nu imi e frica, nu cunosc acest sentiment si nu sunt narcisist.Am facut un dus rece in speranta ca ma vor lasa macar pentru o perioada gandurile, dar nu a fost asa.Picaturile reci ce se izbeau de corpul meu nu faceau decat sa imi readuca in minte imaginea chipului ei.Cum se poate sa plac o persoana pe care o cunosc de atat de putin timp?E imposibil, probabil m-a impresionat ca nu s-a temut de mine.Dupa dus am incercat sa adorm si cu greu intr-un final am reusit.Dimineata urmatoare, de fapt ziua urmatoare pentru ca ma trezesem cam tarziu, vremea de afara ma sustinea pe mine de aceasta data si era prielnica pentru somn.Imi facea placere sa vad cum plange cerul si spala din pacate...Daca ar fi dupa mine ar fi trebuit sa ploua mereu si tot nu mi-ar curata tot pacatul din suflet.Atatea vieti rupte din radacinile lor firesti...dar asta e ciclul vietii, unul moare pentru a putea trai altul.Nu puteam ramane in casa pe o asemenea vreme, mai ales ca aproape nimeni nu indraznea sa iasa din casa pe un asa timp.Lucru bucurator pentru mine, pentru ca uram multitudinea de oameni, imi provocau replusie.Ma plimbam absent prin ploaia rece cand imi aud numele rostit de o persoana ce se afla in spatele meu:
- Ryan!
Era Ayumi.Desi afara ploua si iti era aproape imposibil sa observi asta, eu am putut observa ca plange.A alergat pana la mine si m-a luat in brate continuand sa planga.Nu stiu de ce, dar in momentul in care m-a strans in brate am simtit cum intregul corp imi e strabatut de fiori.Am inchis ochii si am strans-o si eu in brate.Nu voiam sa ii mai dau drumul, ma simteam...nici nu cred ca pot explica in cuvinte ceea ce simteam.Nu s-a desprins de mine, doar a ridicat capul si a spus sa n-o las singura, apoi m-a imbratisat din nou.Am ridicat-o in brate apoi mi-am desfacut aripile si am zburat pana la apartamentul meu.Acolo s-a acoperit cu o patura si i-am dat o ciocolata calda.Apoi m-am asezat pe un scaun si am intrebat-o:
- De ce plangeai?
- Nu plangeam.Spuse Ayumi ducandu-si genunchii la piept si lasand capul in jos si incepand din nou sa planga.
In acel moment m-am ridicat de pe scaun si m-am dus langa ea.Nici nu am apucat bine sa ma asez langa ea ca m-a si strans in brate.Plangea atat de tare...Cred ca pentru prima data in viata am simtit sentimentul pe care il uram pentru ca era atat de uman...:mila.
- Ce e?Am spus eu pe un ton calm.
- Parintii mei...spuse Ayumi printre sughituri.
- Ce s-a intamplat cu ei?
- Au fost ucisi.
- De catre cine?
- De unul din rasa ta.
- Cum ti-ai dat seama de asta?
- Nu mi-a fost prea greu avand in vedere cum au fost sfasiati...nicio fiinta umana nu putea face asta.Dar tu nu esti asa nu?Spuse ridicandu-si fata mica si plansa si cautand cu disperare un raspuns in ochii mei.
In momentul acela m-am ridicat de langa ea so am inceput sa ma plimb prin camera pana am ajuns la usa si mi-am lipit spatele de ea impreunandu-mi bratele.
- Ba da!Si eu am luat vietile multor oameni pana acum.Trebuie sa ma hranesc ca sa supravietuiesc.Dar asemanarea intre mine si noul vampir e valabila pana intr-un punct: eu nu ucid din placere asa cum o face el.Stiu ca in ochii tai sunt un criminal oricum si nu ma astept sa intelegi.Am spus lasand capul in jos.
- Ba te inteleg!Si sti ce mai inteleg?Spuse Ayumi pasind spre mine.
- Nu... am spus incet cu o voce stinsa.
-Ca speranta vede invizibilul, simte intangibilul si implineste imposibilul.Te iubesc!
Apoi m-a sarutat si singurul impuls pe care l-am simtit s fost sa-i raspund la sarut.Dupa care am strans-o in brate si am sarutat-o lung.Intelegeam ca e vulnerabila si imi doream s-o pot proteja.Stiam ca pot.Din ziua aceea a ramas la mine acasa.Insa ma temeam de un singur lucru: ca nu cumva atunci cand demonul pune stapanire pe mine s-o sfartece, sau sa-i bea sangele.Asta nu trebuia sa se intample, atunci cand simt nevoia de sange ea nu trebuie sa fie langa mine sau sa plec cat mai repede in cautarea unei ni victime.Timpul a trecut repede si cu fiecare zi langa ea ma simteam tot mai implinit.Simteam cum traiesc vazandu-i zambetul si gustandu-i buzele dulci.Iubeam sa ma trezesc dimineata vazand-o langa mine.Era singura fiinta de care imi pasa si pentru care as fi facut orice.

foarte frumos :X:X
Numai ca acum vad numai dungulite albe in fata ochilor )
Superb ... nici un comentariu cu exceptia ca mai sunt unele greseli la scris ..
Abia astept continuarea.

stiu fic-ul ii superb :*
abea astept sa iti mai citesc si restu

stai linistita eu ti-am spus de mult ca ii superb si inca astept acel fic din fiecare zi cum ai spus ))

superb ficul...de abia astept sa vad cum se termina

yey de abia asteptam noul fic.........

super thare povestea...ai talent...abia astept continuarea....
PS ar trebui sa scri un bestseller